Monthly Archives: ianuarie 2017

De ce NU o iert de răspundere penală pe dna Gabriela Baicu, în concret…

baicu-oanceaAstăzi, mult după termenul legal de 20 de zile, mi-a venit de la Curtea de Apel Bucureşti o aberaţie de confirmare a soluţiei de clasare la adresa dnei Gabriela Baicu. Am deja termen pe 27 la Curtea de Apel Bucureşti, unde voi combate şi aceste enormităţi, iar dacă nu, mă voi adresa CEDO şi am încheiat discuţia. Din păcate, după tot circul care a fost în secţia de Poliţie, cu Ana-Maria Boroş, dna Gabriela Baicu nu a înţeles un lucru chiar foarte simplu: CU MINE ÎN MATERIE DE LEGE NU TE PUI. A, avea obligaţii faţă de Marian Oancea, de natură politică, OK, făcea o declinare de competenţă, trimitea plângerile alea la IPJ, nu să-şi bată pur şi simplu joc de mine cum că n-aş fi depus nimic sau că s-ar fi restituit pe cale administrativă, fără să se fi restituit. DE CE O SĂ MERG CU ACEST DOSAR PÂNĂ LA CAPĂT ÎN MOD INCONTESTABIL? Din simplu motiv că EA ŞTIE BINE CĂ AM DREPTATE, EA ŞTIE BINE ŞI CINE E MARIAN OANCEA ŞI, CU TOATE ASTEA, ŞI-A PERMIS SĂ AJUNGĂ LA VARIANTE NELEGALE CU MINE. ŞI-A PERMIS. Dacă lua frumos plângerile şi le trimitea la IPJ, NU mai era absolut nici cea mai mică problemă, nu să pretindă că… le-ar fi restituit pe cale administrativă. Şi cu asta am încheiat discuţia. Nu că uite popa, nu e popa, cu mine aşa ceva nu merge. Dacă tot avea ordin să protejeze mita electorală a dlui Oancea, dl. Dincă măcar se putea abţine de la comedia de a-mi aplica mie amendă. Deşi le-a luat declaraţii, în sfârşit, abia după plângerea mea depusă împotriva soluţiilor procurorului, deşi a recunoscut că mi-a dat amendă aiurea, nu s-a incriminat penal dl. Dincă, pentru că el aşa a considerat la modul subiectiv. Păi, aşa puteam să mă scarpin în fund şi lui să i se pară că vreau să arunc cu bombă la modul subiectiv şi să mă şi reţină 24 de ore în mod abuziv, nu? După 24 de ore, procurorul, constatând că nu aveam nicio bombă la mine, bineînţeles că-mi dădea drumul, dar pentru asta nu răspundea nimeni sau cum?

DIN PĂCATE, DNA GABRIELA BAICU NU A ÎNVĂŢAT LECŢIA AMARĂ A RESPECTĂRII LEGII CU STRICTEŢE CEL PUŢIN ÎN CEEA CE MĂ PRIVEŞTE. În ceea ce mă priveşte pe mine, nu pe altcineva. Ce face în rest, mă lasă rece, e chiar treaba ei. S-a angrenat în tot felul de absurdităţi şi de aiureli, ca să ne facem de lucru aiurea şi să pierdem şi unii şi ceilalţi bani, timp şi nervi. Să prespunem că avea înţelegere cu Marian Oancea de natură politică. Atunci trimitea la IPJ plângerile, frumos şi se termina orice circ. Le-a trimis, e drept, dar nu pe toate, ci în mod selectiv. Pe urmă, văzând că am depus plângere că nu-mi sunt înregistrate plângeri, mă trezesc cu două plângeri pentru şantaj la Poliţia Staţiunii Snagov. Eu am crezut că au venit de la IPJ. De unde? Din pământ, din iarbă verde, au fost scoate aceleaşi, ca să nu cumva să zic eu cum că nu s-ar cerceta nimic. DNA BAICU NU FACE O SELECŢIE CE RĂMÂNE ŞI CE NU, OBLIGAŢIA UNEI POLIŢII ESTE ACEEA DE A ÎNREGISTRA ORICE PLÂNGERE SAU DENUNŢ. NU AVEA NICIUN DREPT SĂ CONSIDERE NICI CĂ O SĂ MĂ ÎMPAC CU MARIAN OANCEA ŞI CA ATARE NU MAI E NIMIC. Nu, îmi pare rău, dacă mă împăcam sau nu cu el, alegeam numai şi numai eu! Pentru că eu eram singura care aveam acest drept legal, nu să se stea în expectativă să vadă să nu cumva să ne împăcăm! Iar cu plângerea aceea cu inducerea în eroare a organelor judiciare împotriva lui Marian Oancea, Roxana Oancea, Bogdan Oancea, cu complicitate Buru Ioana Alina, să fim serioşi. A FOST ÎNREGISTRATĂ CU NUMĂR DE INTRARE, ERAU 320 DE PAGINI, NU A FOST REMISĂ PE CALE ADMINISTRATIVĂ, SĂ FACĂ DOVADA POŞTALĂ A REMITERII PE CALE ADMINISTRATIVĂ, NU NE JUCĂM!
Read the rest of this entry

Propunerile mele pentru o Justiţie echitabilă – Poate vă interesează să le ştiţi dincolo de orice manipulare politică

liviu-dragnea-marius-dumbraveanu

Noi NU ştim ce vrem cu Justiţia, altceva decât să ne batem joc. În timp ce unii magistraţi sunt nesimţiţi şi fac numai abuzuri şi primesc şpagă, alţii ascultă de ordine şi fac circ. În loc să se dea o lege rapidă a răspunderii magistraţilor, se dă, în bătaie de joc o lege a dezincriminării… abuzului în serviciu. Personal, cu dna Alina Ghihaniş eu mă pregătesc de CEDO. O să completez formularele şi o să vedem! Totul e făcut cu picioarele. Lupta cu justiţia a devenit una eminamente politică, dizgraţioasă profund. Am mai primit astăzi nişte aberaţii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, dar ce contează? Ordinul este acela de a fi protejată Gabriela Baicu, bineînţeles. În loc să vedem aberaţiile din sistemul judiciar, astfel încât cetăţeanul să nu se mai chinuie cu morile de vânt, vedem să dezincriminăm abuzul în serviciu şi, cu multă manipulare, să mai şi spunem pe deasupra că nu.

Ludovic Orban a fost achitat astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că, aşa cum am spus de când am auzit, fusese acuzat de o ABERAŢIE. Cum că ar fi cerut bani pentru campanie unui om de afaceri. LEGAL, PUTEA CERE BANI ABSOLUT ORICUI. Dacă nu-i dădea şi îl ameninţa cu ceva, abia atunci era şantaj. Ca să vorbeşti despre… folosirea influenţei că ai cerut bani unui om de afaceri şi să vină DNA-ul, mi se pare PUR ŞI SIMPLU ABSURD, APROPO ŞI DE CAUZELE MELE, AVIZ AMATORILOR. Să cer bani pentru publicitate, este LEGAL ŞI PERMIS DE LEGE, dacă nu mi se dau şi încep să ameninţ, abia atunci e infracţiune. Despre altceva nu poate fi vorba, iar cazul lui Ludovic Orban, achitat, iată, mi se pare un precedent PENTRU CRETINII CARE NU ÎNŢELEG ŞI NU ÎNŢELEG. Aşa, după concepţia asta, n-ar mai exista nicio afacere pe planeta asta, totul ar însemna numai şantaj, numai trafic de influenţă, numai drăcii! Nu ar mai exista nicio angajare pe lumea asta, dacă până şi o simplă cerere de loc de muncă este interpretată ca fiind… ilegală. Sictir. DA, PROCURORUL ACELA AL DNA CARE L-A ACUZAT PE LUDOVIC ORBAN AR TREBUI SĂ RĂSPUNDĂ. SĂ RĂSPUNDĂ PENAL PENTRU PUNEREA SUB ACUZARE, LA INTENŢIA SRI-ULUI DE A O LĂSA PE GABRIELA VRÂNCEANU-FIREA FĂRĂ UN CONTRACANDIDAT VIABIL PENTRU PRIMĂRIA CAPITALEI. Aveam acum al primar general al Capitalei dacă nu era mizeria asta, în mod cert. IATĂ CĂ SE POATE ŞI INVERS, CA SĂ NU MAI ÎNCRICĂRIM POLITIC ATMOSFERA, suntem sătui efectiv de toate şi de tot.

Read the rest of this entry

Despre abuzul în serviciu, FĂRĂ MANIPULARE!

catuse

Manipularea este una incredibilă. Guvernul PSD NU renunţă la circul ăla cu dezincriminarea de facto a abuzului în serviciu sub nicio formă, nici cel referitor la graţiere, în schimb practică o manipulare incredibilă. Dl. ministru Florin Iordache a declarat, chiar adineauri, aşa cum l-am auzit la televizor, cum că… acel plafon ar fi impus de… Curtea Constituţională pentru… abuzul în serviciu. BUN, AM AICI DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE, VĂ ROG SĂ O CITIŢI ŞI DVS:

https://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2016/06/decizia_405.pdf

În  motivarea  excepţiei  de  neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt lipsite de previzibilitate şi accesibilitate, deoarece  din  modul de  definire al infracţiunii de abuz în serviciu nu poate fi determinată cu exactitate sintagma „nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos”, deci conduita care defineşte elementul material al infracţiunii, şi nici sintagma „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane”, care constituie consecinţa  presupusei activităţi  infracţionale. DECI DESPRE CE PRAG MINIM DE CONSECINŢĂ MATERIALĂ DISCUTĂM? Aşa cum putem vedea în limba română, nici MĂCAR NU A FOST CONTESTATĂ CA FIIND NECONSTITUŢIONALĂ INFRACŢIUNEA DE ABUZ ÎN SERVICIU CA PREJUDICIU MATERIAL SAU NEMATERIAL. S-a contestat faptul că nu este definit ce înseamnă „nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos”, deci nu se înţelegea prea bine care este conduita funcţionarului public care să reprezinte elementul material al infracţiunii, nici ce înseamnă sintagma „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane”. ATUNCI CÂND DISCUTĂM DESPRE UN DREPT SAU INTERES LEGITIM, ACESTA NU POATE SĂ FIE NEAPĂRAT MATERIAL. Dreptul la libertate, dreptul la demnitate, dreptul de a fi ales, dreptul de a alege, sunt o serie de drepturi CARE NU SUNT TRANSPUSE ÎN BANI ŞI CARE NU PREJUDICIAZĂ MATERIAL, ÎNSĂ SE ÎNCADREAZĂ ÎN DREPTUL GARANTAT DE CONSTITUŢIE ŞI DE CELELALTE LEGI. Ca atare, nu se poate dispune în mod abuziv de modificarea abuzului în serviciu în sensul de a nu mai răspunde nimeni practic. Imediat după această decizie a Curţii Constituţionale, eu am lăudat-o, interpetarea este ABUZIVĂ ŞI SE AXEAZĂ CĂ… AR TREBUI SĂ SE INTRODUCĂ UN PRAG DE PREJUDICIU MUSAI MATERIAL, PENTRU CĂ TREBUIE ARMONIZAT ARTICOLUL DIN COD PENAL CU DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE, CARE NU ESTE CEA PE CARE O VOR INFRACTORII DIN PSD. Nici pomeneală de plângere prealabilă musai a persoanei vătămate, care poate fi şi… statul român. Sunt infracţiuni cu împăcarea părţilor, iar acţiunea se pune în mişcare doar în baza plângerii prelabile, ca de exemplu, ameninţarea. Dar este incomparabilă ameninţarea cu abuzul în serviciu. Parte vătămată a infracţiunii de ameninţare nu poate fi decât persoana, nu şi statul român, or, la abuzul în serviciu, situaţia se schimbă în mod substanţial. Read the rest of this entry

ÎNCEP LUPTA PRO-JUSTIŢIE ŞI PRO-STAT DE DREPT ROMÂNIA ÎN REGIM DE URGENŢĂ! E STARE DE URGENŢĂ PENTRU SALVAREA JUSTIŢIEI DE INFRACTORI! NU MAI POT AŞTEPTA…!

dnaAsistăm la un atac fără precedent la adresa Justiţiei din România. ÎN ACEST RĂZBOI NU VOI STA PASIVĂ, CI VOI PUNE MÂNA SIMBOLIC PE ARME. Pentru a lupta, evident, DE PARTEA JUSTIŢIEI CONTRA INFRACTORILOR. Nu este posibil, există o manipulare constantă şi există o susţinere constantă a infractorilor în detrimentul legii.

PRIMA MĂSURĂ PE CARE AM LUAT-O, AŞA CUM BINE SE POATE OBSERVA, A FOST ACEEA DE A SCHIMBA NUMELE ACESTUI BLOG DIN „ANTI-MAGISTRAŢI INFRACTORI” ÎN „PRO-MAGISTRAŢI, ANTI-INFRACTORI”. Această schimbare se impunea pentru că vedem că asistăm în mod constant la opoziţia dintre magistraţii care înfăptuiesc dreptatea contra infractorilor care au impresia că prin acţiuni politice vor scăpa de răspunderea penală pentru toate infracţiunile şi hoţiile întreprinse. NU se poate să asist pasivă sau să asist pasivă la aşa ceva. ORICE STAT DE DREPT ARE O JUSTIŢIE FUNCŢIONALĂ, IAR EU, ÎN CALITATEA MEA DE CETĂŢEAN, ÎN RAPORT CU JUSTIŢIA, SUNT MULŢUMITĂ, AŞA CUM SPUNEAM,.ÎN PROPORŢIE DE 80% DE MODUL DE A JUDECA, DE HOTĂRÂRILE DATE, DE LEGEA CARE FUNCŢIONEAZĂ ÎN ACEST MOMENT ŞI CARE NU TREBUIE ŞI NU EXISTĂ NICIO JUSTIFICARE PENTRU A FI SCHIMBATĂ.

Această luptă pro-Justiţie care se va face pe acest blog va fi o luptă care va viza patru componente:

– ELIMINAREA TOTALĂ A FACTORULUI POLITIC DIN INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI ŞI A CADRULUI LEGISLATIV PENAL ŞI CIVIL. Asistăm la un circ incredibil legat de politic în actul de justiţie! CE CAUTĂ DOMNULE CIRCUL ĂSTA POLITIC ŞI MANIPULAREA POLITICĂ EXACT DIN PARTEA INFRACTORILOR ÎN ACTUL DE JUSTIŢIE, PENTRU DUMNEZEU??? Justiţia ar trebui să fie complet independentă, iar la Ministerul Justiţiei este nevoie neapărat de un TEHNOCRAT. Fără discuţii, nu un politician, domnule, ce-i asta? Doamne fereşte! E îngrozitor să faci circ politic pentru susţinerea tuturor infractorilor politicieni printr-un ministru aservit politic.

– SUSŢINEREA MAGISTRAŢILOR, A STRUCTURILOR STATULUI CONTRA CIRCULUI INFRACŢIONAL. Infractorii, odată ajunşi la putere, AU DORIT SĂ DEA O LOVITURĂ DE STAT CA SĂ NU SE MAI RĂSPUNDĂ PENAL ÎN ŢARA ASTA PRIN DEZINCRIMINAREA ABUZULUI ÎN SERVICIU, A NEGLIJENŢEI ÎN SERVICIU, A CONFLICTULUI DE INTERESE ŞI PRIN DESFIINŢAREA DENUNŢULUI. AŞA CEVA NU ESTE ACCEPTABIL ŞI ESTE NEVOIE DE SALVAREA JUSTIŢIEI.
Read the rest of this entry

Ce vreţi, dle Marian Oancea? Nu, acuma sincer!!!

oancea70

La modul cel mai sincer nu înţeleg ce anume doreşte Marian Oancea de nu renunţă la circul ăsta cu justiţia. Chiar şi după ce a pierdut în dosarele penale cu mine, cu aiurelile alea. Nu înţeleg de ce Marian Oancea insistă pe aceleaşi inepţii cu care eu nu pot decât să-l scot de bolnav psihic că le susţine. Nu înţeleg ce crede că obţine altceva decât suspiciunea şi neîncrederea tuturor de merge pe aceleaşi idei aiuritoare, în loc să se recunoască în faţa mea un învins şi să termine cu acest spectacol de gală, să mă lase în pace să-mi desfăşor meseria de jurnalistă şi să termine cu circul. Nu, el insistă, tot pe subminarea mea financiară, de parcă ar trebui să-i fie altcuiva ruşine decât lui profitând de faptul că nu am loc de muncă. RECLAMA NU E ILEGALĂ, DAR CUI DRACU SĂ-I EXPLIC? Eu NU sunt funcţionar public, ca atare, potrivit Codului Penal, eu NU pot primi şpagă, dar cui să-i explic? După ce a pierdut procesul pentru aşa-zis şantaj de care mă acuza în mod halucinant, după ce a luat o leapşa incredibilă cu scosul meu de nebună, după ce a luat o leapşa incredibilă de a râs toată lumea tot de el cu toate inepţiile alea, eu nu înţeleg de ce nu renunţă la circul care tot pe el îl face de râs şi nu înţeleg sincer ce crede că obţine în ceea ce mă priveşte. Să mă ucidă? NU se poate chestia asta. Să mă interneze la nebuni? NU se poate chestia asta? Să stârnească oroare tuturor judecătorilor când a văzut bine că, dimpotrivă, eu am luat apărarea Justiţiei din România? NU se poate chestia asta! Să-i fiu amantă? Păi dacă nu i-am fost atunci, acuma chiar că n-o să-i mai fiu niciodată. Să renunţe dracului la gelozia aia? Să mintă fără să probeze? Nu, nene, aici nu merge, pe probe, ceea nu poate face dovada, nu se ia în calcul. Să scoată de la mine probe împotriva lui Gicanu? ŢIN SĂ-L AVERTIZEZ CĂ NU SE VA ÎNTÂMPLA CHESTIA ASTA NICIODATĂ, PENTRU CĂ NU AM CE SĂ SPUN DE RĂU DESPRE GICANU, PUR ŞI SIMPLU. Dacă eu mă cert sau nu cu Gicanu, asta NU înseamnă că e un infractor, că nu merita să fie primar, nu viceprimar astăzi şi că eu nu-mi mai susţin scrierile! Deci să renunţe la circul ăsta manipulator, pentru că NU va obţine absolut nimic de la mine niciodată contra lui Gicanu, din simplu motiv că eu NU mint şi nu pot susţine nişte aberaţii nereale în ceea ce-l priveşte pe Gicanu. Ce vrea? Să-i plătesc eu daune morale? O să vadă că o să mi le plătească el mie. Să scape de plângerile mele penale? PĂI, EU SUNT CRETINĂ SĂ NU ÎNŢELEG CĂ AM VOIE SĂ FAC CÂTE PLÂNGERI PENALE VREAU DACĂ NU SUNT MINCINOASE? Nu înţeleg de ce se tot plânge în faţa instanţei de judecată civilă de ce-i fac eu plângeri penale. Ce-a zis dl. Răzvan Cristian Ilie? În faţa instanţei, aşa, la care el n-a participat, a venit Ioana Buru? Nu i-a comunicat şi lui ce-a zis dl. judecător referitor la plângerile mele penale? CĂ E DREPTUL MEU SĂ MĂ ADRESEZ ORICĂREI INSTITUŢII. ŞI CONSTITUŢIONAL POT SĂ MĂ ADRESEZ ŞI PROTECŢIEI COPILULUI ŞI CUI VREAU EU ŞI NU ARE CE SĂ-MI FACĂ. Nu înţelege că dacă a comis fapte penale, NU mă sperie că mă acuză în faţa instanţei civile că… i-am făcut plângeri penale. NU sunt cretină să nu le scriu şi să nu le public. Să stea liniştit. Read the rest of this entry

Care au fost întrebările din interogatoriu puse de mine – rămase fără răspuns

familia oanceaAcum, pentru că termenul a fost, niciunul din reclamanţii-pârâţi sau pârâta nu s-au prezentat, pot să postez şi întrebările. La interogatoriu, întrebările nu se depun decât în faţa instanţei, pentru a nu se avea timp pentru pregătirea lor. Eu am răspuns la interogatoriul cu întrebările puse de familia Oancea, foarte multe dintre ele halucinante. Au cerut termen la amânare, acest termen la amânare a fost respins pentru familia Oancea. Reamintesc că potrivit art. 358 Cod Procedură Civilă, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. Sinceră să fiu, chiar nu înţeleg de ce nu renunţă dl. Oancea Marian la circul ăsta în ceea ce mă priveşte. Cel mai indicat ar fi fost să renunţe la distrugerea mea. Dar el a venit cu nişte aberaţii în faţa instanţei, o să le copiez şi eu din dosar şi o să le postez pentru a le vedea, pentru a vedea şi răspunsurile mele. Ei, vedeţi, când era Alina Ghihaniş judecătoare venea, acum nu mai vine, nu mai aduce pe nimeni cu maşina să asiste la spectacol, circul s-a terminat, pe urmă cică… susţin eu că e… complot. Nu, nu e niciun complot, numai convingerea dlui Marian Oancea că a putut face manevre. Atâta tot de fapt. Până la urmă s-a terminat cu circul cu manevrele. INTERPRETĂRILE HALUCINANTE ALE TEXTELOR SCRISE DE MINE NU SUNT DE NATURĂ DELOC A-L AVANTAJA. Iar am subiect să depun cerere de internare la psihiatrie, că nu înţelege limba română. Ceea ce e foarte periculos, mai ales dată fiind funcţia publică pe care o deţine! Sigur, forma de prezentare nu a fost aceasta, ci aşa cum se scriu interogatoriile, pe partea stângă întrebările şi pe dreapta răspunsurile, rămas spaţiu alb… (M. Predan)

Judecătoria Buftea
Dosar:7923/94/2015
Termen: 25.01.2017

INTEROGATORIU

formulat de subsemnata PREDAN MARIA-MIRELA, în calitate de pârât-reclamant pentru reclamantul-pârât OANCEA MARIAN

1. Este adevărat că m-a sunat în luna august a anului 2013, în urma unui interviu luat fostului primar Muşat Apostol, pentru a mă chema în Primăria Snagov şi pentru a-mi spune că acesta ar fi furat din Primăria Snagov şi că el, citindu-mă pe site-ul Opinii Cetăţeneşti, l-au durut afirmaţiile mele referitoare la incompetenţa sa?

2. Este adevărat că ulterior mi-a propus să lucrez pentru el, atrăgându-mă mai întâi cu bani de mâncare şi ţigări, bani pe care nu-i aveam, eu neavând niciun loc de muncă, situaţie pe care o cunoştea?

3. Dacă răspunsurile sale sunt negative la aceste întrebări, este de acord să folosesc în prezenta cauză înregistrările, ca mijloace materiale de probă, care confirmă aceste aspecte relatate de mine?

4. Este adevărat că în data de 30 august 2013 a schimbat în mod abuziv, aşa cum a confirmat şi instanţa de judecată, printr-o hotărâre definitivă de revenire ca viceprimar, înlocuindu-l pe dl. Mihai Anghel cu dl. Nichita Toma şi este adevărat că a apelat la mine pentru a scrie articole negative şi denigratoare la adresa dlui Anghel Mihai pe care mă şi îndemna să-l spionez înregistrându-l?

5. Dacă răspunsul său este negativ în cea de-a doua parte a întrebării, este de acord să îl aduc ca martor, aşa cum l-am şi propus de altfel încă din întâmpinare şi cererea reconvenţională pe dl. Anghel Mihai pentru a confirma aceste aspecte?

6. Este adevărat că m-a determinat să fac înregistrări cu Muşat Apostol şi Maican Neculai, iar mai apoi cu toată lumea, pentru a i le transmite lui?

7. Dacă răspunsul său este negativ, cum îşi explică existenţa a peste 1000 de înregistrări pe care i le transmiteam prin intermediul soţiei sale mai întâi Oancea Elena Roxana şi mai apoi lui, personal, prin e-mail, aşa cum pot proba cu numeroase print-screen-uri că i le trimiteam imediat ce le efectuam? Este de acord inclusiv cu înregistrarea ca mijloc material de probă când discutam despre calitatea tehnică a acestor înregistrări şi îmi indica pe cine să mai înregistrez?

Read the rest of this entry

PRECIZĂRI! SĂ SE ÎNŢELEAGĂ CLAR!

mirela27

Aş vrea să fac nişte precizări, ca să nu fiu interpretată halucinant din nou. DA, L-AM SUSŢINUT FOARTE MULT PE CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU. Nu neg asta. DA, L-AM CUNOSCUT PE CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU. Nu neg asta. DA, L-AM CUNOSCUT PE ION ILIESCU. Nu neg asta. DA, L-AM CUNOSCUT PE TRAIAN BĂSESCU. Nu neg asta. L-AM CUNOSCUT PE MIRCEA GEOANĂ. Nu neg asta. DA, AM FOST MEMBRĂ PSD. Nu neg asta! NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA, SUNT APOLITICĂ, ÎNCĂ O DATĂ ŢIN SĂ SUBLINIEZ. De aici şi până la circul ăla cum că m-aş fi aruncat în faţa maşinii lui Călin Popescu-Tăriceanu e cale foarte lungă! Şi de cacao.

Foarte bine că a câştigat PSD-ul, era de aşteptat. NU pot fi de acord cu halucinaţia dezincriminării abuzului în serviciu, haideţi să fim serioşi. Nu pot fi de acord cu graţierea. Haideţi să fim serioşi. HAI SĂ NU MAI SACRIFICĂM VIEŢI PE ALTARUL POLITICII. Mă lasă rece politica. DA, SUNT FERM CONVINSĂ CĂ LAURA CODRUŢA KOVESI AR TREBUI SĂ MEARGĂ LA ÎNCHISOARE. Pentru că a făcut destule rele. Sunt ferm convinsă că nici Tăriceanu, nici Dragnea nu sunt infractori în sensul de a fi făcut mărturie mincinoasă Tăriceanu sau fraudă la referendum pentru Dragnea. Dar Dragnea poate apela la revizurie şi la trebuia să fi apelat la CEDO, nu la comedia asta. AŞA CUM ŞI EU AM TRECUT PRIN NIŞTE PLÂNGERI PENALE HALUCINANTE ŞI AM FOST CERCETATĂ PENAL, DAR S-A DAT CLASARE ŞI AU RĂMAS DEFINITIVE DECIZIILE, AŞA SĂ-ŞI DEMONSTREZE ŞI TĂRICEANU NEVINOVĂŢIA, PENTRU CĂ SUNT FERM CONVINSĂ CĂ E NEVINOVAT DE MĂRTURIE MINCINOASĂ. Ani de zile am susţinut eliberarea lui Apostol Muşat contra DNA, ştiţi bine! Asta nu înseamnă că DNA-ul trebuie desfiinţat, ci SUSŢIN INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI. E altceva, pentru Dumnezeu!

Read the rest of this entry

Puţin despre termenul DE INTEROGATORIU DE AZI…

oancea70Domnul Oancea Marian, dna Oancea Elena Roxana şi dl Oancea Bogdan nu s-au prezentat astăzi la interogatoriu. Aşa cum preconizam, i-a fost deosebit de dificil dnei avocat Buru Ioana Alina să le spună că trebuie să se prezinte la interogatoriu. Ca atare, nu au venit, asta este… Ce înseamnă acest lucru? O să vă arăt exact ce prevede articolul de lege:

Art. 358

Neprezentarea la interogatoriu şi refuzul de a răspunde

Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât şi alte probe, inclusiv prezumţiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.

Bun, asta este ceea ce prevede legea. Ca atare, discutăm despre o mărturisire deplină în folosul meu. Dl. Marian Oancea a depus o adresă către instanţă prin care cerea amânarea pe următoarele considerente: că ar avea la… ministere întâlniri, că el este primar, soţia ar fi bolnavă, iar copilul la şcoală. Din păcate, dl. Marian Oancea NU A ÎNŢELES NICI PÂNĂ ÎN ZIUA DE ASTĂZI CĂ SUNTEM PERFECT EGALI ÎN FAŢA LEGII. Dacă a venit cu chestii de astea de aroganţă că el este primar şi de aia nu poate să se prezinte, vă daţi seama ce impresie şi-a făcut şi onorata instanţă de judecată. Nu ştiu ce prim-ministru a mai fost Adrian Năstase în faţa legii, nici Mircea Băsescu ce frate de preşedinte în faţa legii, astfel încât chiar nu am nici cea mai mică idee despre ce discutăm de fapt! Dar dl. Marian Oancea a crezut că-şi permite. Bineînţeles că solicitarea sa de amânare a fost respinsă, eu i-am spus dnei judecător că NU are nicio întrunire la ministere ci că a convocat în mod intenţionat şedinţă cu operatorii economici din comună, tocmai ca să nu vină la interogatoriu, dna Oancea Roxana nu a depus niciun document medical din care să rezulte că ar fi bolnavă, iar dl. Oancea Bogdan va fi bineînţeles, de fiecare dată, la şcoală. Trebuia să se învoiască, pentru că tot a fost introdus aiurea de către părinţi în cauză, mai ales pentru o asemenea premieră nobilă, nu se punea problema să nu fie învoit de la şcoală! Acuma ştim şi noi cum e că doar toţi am fost elevi: nu e marea problemă dacă lipeşti o zi de la şcoală… Bun, s-a respins cererea de amânare, dna Buru Ioana Alina a fost într-o situaţie delicată, pentru că nici măcar ea nu cunoştea această situaţie. Nicio problemă, în consecinţă, sunt aplicabile prevederile art 358 Cod Procedură Civilă, aşa cum v-am mai explicat, a lăsat o impresie deosebit de proastă lipsa de asumare a responsabilităţii dlui Marian Oancea. Eu i-am vrut întotdeauna binele, de câte ori nu l-am chemat public să se prezinte la interogatoriu, alături de soţie şi de fiu, vă mai amintiţi? Păi, dacă el vine cu aroganţă în faţa instanţei de judecată, acuma să mă ierte Dumnezeu, dar eu n-am ce-i face.

Read the rest of this entry

ADRESĂ DE ÎNAINTARE A DOCUMENTELOR DEPUSE LA TERMENUL DIN 25.01.2017

monica-despre4

1. Dovada că MoNiKa sau Monicka, contul de Facebook care mi-a adresat injurii şi calomnii în sprijinul reclamanţilor-pârâţi Oancea Marian şi Oancea Elena Roxana este numita Mihai (fostă Bădilă) Monica Nicoleta şi că mai departe, aceasta era bună prietenă cu familia Oancea, aşa cum apare în fotografie alături de aceasta şi aşa cum se vede şi că participă la campaniile electorale ale acesteia.

2. Dovada că un foarte bun prieten şi mare susţinător al reclamantului-pârât Oancea Marian, aşa cum toată lumea cunoaşte s-a folosit să posteze un vechi articol de-al meu de pe site-ul Opinii Cetăţeneşti, site-ul suspendat de reclamantul-pârât Oancea Marian

3. Răspunsul Curţii de Conturi care stabileşte în concet aspectul că faptele semnalate de subsemnata către această prestigioasă instituţie referitoare la abuzul în serviciu al reclamantului-pârât Oancea Marian se confirmă. Practic, cele semnalate de mine au fost corecte.

Cum credea dl. Marian Oancea că SCAPĂ de toate infracţiunile legate de şedinţele de consiliu şi de alegerea viceprimarului… şi ŢEAPA pe care a luat-o…

oancea70

Cu certitudine, dl. Marian Oancea şi-a permis să facă circul ăla de abuz în serviciu cu neconvocarea şedinţelor ordinare de consiliu şi cu alegerea viceprimarului după cum l-a tăiat capul şi cum l-a tăiat capul, din simplu motiv că el cunoştea care sunt intenţiile PSD-ului ajuns la putere: să dezincrimineze imediat abuzul în serviciu. În acest context, bineînţeles că ar fi scăpat şi bineînţeles că ar fi fost excelent. Şi-a bătut joc de ideea de lege, tocmai în ideea că nu va mai răspunde penal. MARE GHINION, ÎNSĂ! Ce plănuia PSD-ul, cu dezincriminarea abuzului în serviciu de şi-a permis toate cele rele dl. Marian Oancea, încălca siguranţa naţională, NU SE PUTEA SĂ NU RĂSPUNDĂ PENAL, ORICÂTE INFRACŢIUNI AR FI COMIS. Dl. Marian Oancea a crezut greşit că o să se întâmple asta, NU s-a întâmplat, acum va fi interesant pe unde o să scoată cămaşa pentru toate infracţiunile alea pe care le-a comis în calitate de primar. Nici nu se pune problema ca astfel de legi să fie adoptate, preşedintele Klaus Iohannis a intervenit, a intervenit şi SRI-ul şi pe bună dreptate, pentru că o astfel de nemernicie încălca siguranţa naţională, nu s-a întâmplat absolut nimic. Speranţele dlui Marian Oancea, care a mizat totul pe această dezincriminare, au fost date peste cap. Sigur, şi-a permis, ACUM VA TREBUI SĂ RĂSPUNDĂ PENAL PENTRU ABSOLUT TOT CEEA CE ŞI-A PERMIS, CREZÂND CĂ SE DEZINCRIMINEAZĂ. Nici nu se pune problema să nu răspundă penal pentru absolut toate aceste nemernicii.

Sigur, va fi şi referendum, în mod greşit unii s-au grăbit să comenteze că… ar fi neconstituţional,.pentru că poporul nu poate avea iniţiativă legată de legi care vizează modificarea Codului Penal, amnistia şi graţierea. NU POATE AVEA INIŢIATIVĂ CETĂŢENEASCĂ SĂ SE MODIFICE LEGEA, NU SĂ PARTICIPE LA UN REFERENDUM, ASTA ESTE CU TOTUL ŞI CU TOTUL ALTCEVA. Cred că am fost deosebit de clară şi de explicită că acest referendum este constituţional şi este absolut corect.
Read the rest of this entry