Monthly Archives: octombrie 2016

Continuare apel DIN DOSARUL 5189/94/2015

 
De asemenea, instanţa fondului a reţinut greşit că prin probatoriul administrat, prezumţia de lagalitate a actului atacat nu a fost răsturnată, pentru că nu a mai admis proba testimonială cu un martor foarte important: dl. Alexandru Strâmbu. Superficialitatea cu care judecătorul fondului s-a aplecat asupra dosarului, ca să se termine mai repede procesul, a făcut să nu se cerceteze un element foarte important: FAPTUL CĂ AM FOST AGRESATĂ DE AGENTUL CONSTATOR ÎNAINTE ÎNTOCMIRII PROCESULUI VERBAL, CĂ EXISTA O RELAŢIE DE DUŞMĂNIE ÎNTRE MINE ŞI ACESTA, CEEA CE ANULEAZĂ ÎNCĂ DIN START ORICE CONSTATARE. NU DISCUTĂM DESPRE SOLICITAREA EXPRESĂ A UNUI REPREZENTANT AL STATULUI ÎN CONDIŢIILE DATE, CI A UNEI PERSOANE CARE M-A AGRESAT ANTERIOR ŞI ÎNTRE MINE ŞI CARE EXISTASE O RELAŢIE DE DUŞMĂNIE ANTERIOARĂ. Cum adică, trebuia să mă supun agresiunii, trebuia să mă las agresată? NU am înţeles ce anume a reţinut instanţa fondului de fapt în condiţiile date! NU DISCUTĂM DESPRE VENITURILE MELE SAU DESPRE LIPSA ACESTOR VENITURI, CI DESPRE UN ABUZ INFRACŢIONAL COMIS TOT ÎMPOTRIVA MEA DE MAI MULŢI REPREZENTANŢI AI STATULUI ÎN CONDIŢIILE DATE. DISCUTĂM DESPRE FAPTUL CĂ UN ALT AGENT CONSTATATOR, ÎN CALITATE TOT DE REPREZENTANT AL STATULUI, ALEXANDRU STRÂMBU, NU S-A DORIT A FI AUDIAT, DE UNDE REZULTĂ SUPERFICIALITATE ÎN CERCETAREA JUDECĂTOREASCĂ A CAUZEI, DEŞI PROBA TESTIMONIALĂ CU REPREZENTANTUL POLIŢIEI ROMÂNE, STRÂMBU ALEXANDRU ERA ABSOLUT UTILĂ, PERTINENTĂ ŞI NECESARĂ. Discutăm despre o cercetare judecătorească cu superficialitate a unei cauze, nu discutăm despre o cercetare a unei cauze pur şi simplu. Dacă doar ideea că nu am venituri şi de aceea trebuie să se scadă amenda nu că am avut dreptate să cer anularea totală a acesteia a contrabalansat, fără să se ţină cont de faptele în sine, este clar că prezenta cauză a fost cercetată de judecătorul fondului cu superficialitate, fără să se îndrepte asupra faptelor în sine. CU SAU FĂRĂ VENITURI, TREBUIA SĂ SE ŢINĂ CONT DE FAPTUL CĂ SUNTEM EGALI ÎN FAŢA LEGII, IAR REPREZENTANTUL STATULUI STOICA MIHAELA GABRIELA NU POATE FI ASCULTATĂ ÎN DETRIMENTUL REPREZENTANTULUI STATULUI STRÂMBU ALEXANDRU, REPREZENTANTUL NEUTRU AL STATULUI, MAI ALES ÎN CONDIŢIILE DATE. E ca şi cum ai spune că am fost amendată corect că am trecut pe roşu, deşi era evident că o maşină a derapat şi mă lovea din plin dacă stăteam pe trotuar! Şi hai să reducem amenda că n-are venituri, săraca, nu că reprezentantul statului a comis abuzuri împotriva mea. ESTE O IDEE REGRETABILĂ, PE CARE NU AM CUM SĂ O ACCEPT ÎN FAPT! Read the rest of this entry

APEL ÎN CAUZA 5392 DIN DOSARUL 5189/94/2015

marian oancea1DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnata Predan Maria­ Mirela, domiciliată în comuna Snagov, sat Ghermăneşti, str. Răzoare, nr. 3, bl. PR2, sc. 2, etaj 2, ap. 22, judeţ Ilfov, identificată cu CI, seria IF, nr. 178226, eliberat de SPCLEP Snagov la data de 20.02.2008, CNP 2800505410125, prin prezenta declar

APEL ÎMPOTRIVA SENTINŢEI CIVILE NR. 5392 DIN DOSARUL 5189/94/2015

prin care mi s-a admis parţial plângerea împotriva amenzii contravenţionale aplicată de intimata Poliţia Locală Snagov

Menţionez că doresc să aduc în apel ca martor pe dl. STRÂMBU ALEXANDRU, cu adresă de citare la locul de muncă: Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov – Şos. Fabrica de Glucoză nr. 7, sector 2, Bucureşti. Această probă ESTE ABSOLUT PERTINENTĂ ŞI UTILĂ ÎN ELUCIDAREA CAUZEI, DEOARECE DL. ALEXANDRU STRÂMBU, CA REPREZENTANT AL POLIŢIEI A FOST LA FAŢA LOCULUI LA DATA PRESUPUSELOR FAPTE CONTRAVENŢIONALE. Pentru că şi Poliţia, anunţată degeaba de Oancea Marian a fost la faţa locului. Iar dacă Poliţia a constatat că nu sunt elemente de aplicare a vreunei amenzi contravenţionale mie, ci, dimpotrivă, la plângerea mea penală adresată IPJ Ilfov, mă întreb şi eu cum poate avea întâietate ca şi credibilitate Poliţia Locală în clar subordonată primarului cu care exista la acel moment un conflict deschis de natură personală sau Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov. Sigur că o serie de factori au condus la faptele din data de 6 mai 2015, faptul că numitul Oancea Marian a solicitat Poliţia şi Ambulanţa pretinzând că o bolnavă psihic vrea să detoneze în biroul său o bombă nu contează, Ambulanţa a constatat că nu există nicio persoană bolnavă psihic în incinta Primăriei, adică eu, iar Poliţia, în urma unei percheziţii corporale a constatat că nu am asupra mea nicio substanţă sau obiect dintre cele interzise, ca atare m-au lăsat în pace. Tortura a fost a mea, am solicitat expertizarea psihiatrică a primarului Oancea Marian să se constate de ce a procedat astfel, pentru că el mă chemase cu o zi înainte, la ora 12, am intrat în biroul acestuia chemată de secretara acestuia, nu am mai dorit să ies DE FRICĂ. AM CONSIDERAT ÎNŞELÂNDU-MĂ CĂ NU POT FI AGRESATĂ CHIAR AŞA, DE FAŢĂ CU UN REPREZENTANT AL STATULUI ROMÂN, PRIMAR, NU ESTE VINA MEA CĂ TOCMAI PRIMARUL ERA CEL CARE SUFEREA DE BOLI PSIHICE ŞI MI-A SPUS CĂ VA JUCA TEATRU CA SĂ CREADĂ NEVASTA CUM CĂ EL M-AR FI GONIT DE FAPT, DAR CONTINUA SĂ MĂ SUNE CA FEMEIE SĂ MĂ HĂRŢUIASCĂ ŞI SĂ MĂ BATJOCOREASCĂ. În consecinţă, consider că este neapărat necesar, pentru restabilirea situaţiei de fapt, să fie ascultată mărturia unui reprezentant al autorităţii statului, venit la faţa locului, în persoana dlui Strâmbu Alexandru, ca reprezentant al Poliţiei Române, nu al Poliţiei Locale, subordonată primarului, primar cu care avusesem o relaţie de natură personală ca femeie şi care dorea din răsputeri să mă scoată de nebună, ca nu cumva să afle soţia că a avut o astfel de relaţie cu mine.

Read the rest of this entry

Plangere penala prefect Adrian Petcu, Gabriela Vranceanu-Firea si Marian Oancea

oancea-fieaDOMNULE COMANDANT,

Subsemnata Predan Maria­ Mirela, domiciliată în comuna Snagov, sat Ghermăneşti, str. Răzoare, nr. 3, bl. PR2, sc. 2, etaj 2, ap. 22, judeţ Ilfov, identificată cu CI, seria IF, nr. 178226, eliberat de SPCLEP Snagov la data de 20.02.2008, CNP 2800505410125, prin prezenta doresc să formulez plângere penală împotriva următoarelor persoane:

– PETCU ADRIAN, prefect al judeţului Ilfov, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu (art. 297 Cod Penal) şi trafic de influenţă (art. 291 Cod Penal)
– FIREA-VRÂNCEANU GABRIELA, în calitate de preşedinte al Organizaţiei PSD Ilfov sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu (art. 297 Cod Penal) şi trafic de influenţă (art. 291 Cod Penal)
– OANCEA MARIAN, primar al comunei Snagov sub aspectul săvârţirii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu (art. 297 Cod Penal) şi trafic de influenţă (art. 291 Cod Penal)

MIJLOACELE DE PROBĂ:

– Adresă din data de 18 august de retragere a sprijinului politic pentru şase consilieri locali ai PSD, decisă în Biroul Permanent
– Adresă de revenire asupra deciziei din data de 16 septembrie postată de numita Dinu Petruţa pe contul de Facebook al acesteia
– Adresă de răspuns din partea prefecturii la solicitarea mea de informaţii de interes public referitoare la punerea la dispoziţie a ordinului prefectului
– Înregistrarea audio a audienţei susţinută în data de 21.09.2016

DESCRIEREA FAPTELOR

În data de 08.07.2016, Biroul Permanent Judeţean Ilfov al PSD ia decizia retragerii sprijinului politic a 6 consilieri din partea PSD din Consiliul Local Snagov, iar în data de 18.08.2016, această adresă este înregistrată la Prefectură. Read the rest of this entry

Precizări legate de pârâţii Oancea Marian, Oancea Elena Roxana şi Oancea Bogdan în cauza 2710/93/2015

jignire3

Dat fiind faptul că au depus împotriva mea o acţiune comună în care pretindeau o serie de enormităţi despre persoana mea, care constituie principalul obiect al prezentei cauze, precizările legate de aceste trei persoane nu se pot face decât împreună, cu încălcări ale demnităţii mele umane în mod particular, aşa cum am descris.

CER TERMEN LA AMÂNARE, PENTRU CĂ NU AM EPUIZAT TOT PROBATORIUL DEPUS LA DOSAR, PENTRU A MI SE DA POSIBILITATEA DEPUNERII PROBELOR, DAT FIIND VOLUMUL EXTREM DE MARE DE PROBE CONSTÂND ÎN ÎNSCRISURI. Încălcări ale demnităţii mele umane asumate de pârâtul Oancea Marian au fost deosebit de numeroase, ca atare, voi încerca o succintă analiză a faptelor de natură ilicită. În ordine cronologică, cu menţiunea că, dat fiind volumul extrem de mare de probatorii constând în înscrisuri care probează încălcarea demnităţii mele umane, cer un răgaz pentru a mai depune şi alte probatorii în acest sens. Dincolo de inducerea în eroare a organelor judiciare, a susţine într-o plângere împotriva ordonanţei procurorului de clasare a unor cauze la adresa mea că sunt „comparabilă cu criminalul de la Perla”, că sunt în stare să stropesc pe cineva cu benzină şi să-i dau foc, că există riscul să devin criminală în serie, că am făcut o pasiune disperată faţă de pârâtul Oancea Marian, în contextul în care pârâtul m-a hărţuit ca femeie şi eu nu am mai dorit să ştiu de el, a pretinde că oricine îşi dă seama că sunt… bolnavă psihic de cum mă vede, deşi nu consider că am nimic ieşit din comun faţă de alte femei, în niciun caz nu cred că las o primă impresie de bolnavă psihic oricui mă vede, consider că toate acestea sunt încălcări ale demnităţii mele umane, pe care doresc să le detaliez şi pe care doresc să le depun în concluzii scrise. Cuantumul foarte mare al daunelor morale este pe deplin justificat în contextul dat şi solicit răgazul să descriu pe îndelete NUMEROASELE FAPTE DE NATURĂ ILICITĂ ale pârâţilor Oancea Marian, Oancea Elena Roxana şi Oancea Bogdan, prezentând în momentul de faţă situaţia doar succint. De asemenea solicit acest termen inclusiv şi implicit pentru pregătirea concluziilor de fond, în funcţie şi de probatoriul care mi se va admite, pentru a putea lua fiecare afirmaţie calomnioasă la adresa mea în parte şi pentru a putea preciza fapta de natură ilicită.

Read the rest of this entry

PRECIZĂRI ÎN CAUZA 7923/94/2015* referitoare la asa-zisa lipsa de procedura invocata de Buru

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnata Predan Maria­ Mirela, domiciliată în comuna Snagov, sat Ghermăneşti, str. Răzoare, nr. 3, bl. PR2, sc. 2, etaj 2, ap. 22, judeţ Ilfov, identificată cu CI, seria IF, nr. 178226, eliberat de SPCLEP Snagov la data de 20.02.2008, CNP 2800505410125, prin prezenta depun următoarele:

PRECIZĂRI ÎN CAUZA 7923/94/2015*

În primul rând, aş vrea să aduc la cunoştiinţă aspectul că NU există lipsă de procedură în acest dosar cu citarea părţilor din cererea reconvenţională, pentru că dovezile de citare şi de comunicare a cererii reconvenţionale există deja. Eu am depus suficiente exemplare de cerere reconvenţională pentru fiecare parte din aceasta, iar la dosar există dovezile de comunicare a acestora către pârâţii Niţu Roxana Iuliana şi Caloianu Ioan Marian, ca atare, procedurile nu se mai pot relua, ba chiar înţeleg să invoc eu prevederile art. 208 Cod Procedură Civilă, având în vedere aspectul că pârâţii Caloianu Ioan Marian şi Niţu Roxana Iuliana nu au depus întâmpinare la cererea reconvenţională din prezenta cauză.

Ca atare, recunosc că nu am depus ultimele probatorii legate de cererea reconvenţională în suficiente exemplare, dar acest lucru nu înseamnă că avem lipsă de procedură la al treilea termen de judecată deja, după ce cererea reconvenţională a fost depusă, aşa cum prevede art 209 Cod Procedură Civilă, în termenul legal, odată cu depunerea întâmpinării din prezenta cauză ÎN SUFICIENTE EXEMPLARE PENTRU COMUNICARE, IAR LA DOSAR EXISTĂ DOVADA POŞTALĂ A COMUNICĂRII. Ca atare, nu mă interesează capcana dnei avocat a părţii adverse de a pretinde cum că ar exista lipsă de procedură cu pârâţii din cererea reconvenţională Caloianu Ioan Marian şi Niţu Roxana Iuliana câtă vreme există dovada comunicării către aceştia. Practic, nu mai am ce anume să depun în număr suficient de exemplare şi pentru a li se comunica acestora decât ultimele probatorii depuse la dosarul cauzei, nu şi cererea reconvenţională, cu probatoriile aferente, care le-a fost comunicată acestora deja. Sigur că îmi susţin în continuare cererea reconvenţională, NU DORESC SĂ RETRAG nimic, este perfect valabilă, iar nedepunerea în număr suficient de exemplare a unor probatorii nu înseamnă decăderea din niciun drept procesual, nu înseamnă nici lipsă de procedură, înseamnă pur şi simplu că depun acum în număr suficient de exemplare pentru comunicare şi către cei doi pârâţi din cererea reconvenţională. JUSTIŢIA NU E O CAPCANĂ SĂ SE INVOCE… LIPSA DE PROCEDURĂ DUPĂ COMUNICARE, ÎN SPERANŢA CĂ EU RENUNŢ LA JUDECATA CU PÂRÂŢII DIN CEREREA RECONVENŢIONALĂ. Read the rest of this entry

Precizări legate de pârâta Niţu Roxana Iuliana în cauza 2710/93/2015

Aceasta de asemenea mi-a adresat numeroase jigniri în spaţiul public, pretinzând despre mine o serie de elucubraţii la instigarea faptelor ilicite ale pârâţilor Oancea Marian şi Oancea Elena Roxana. Aceasta a pretins cum că aş fi nebună, infractoare şi o serie de lucruri halucinante despre persoana mea, alături de pârâta Oancea Elena Roxana şi de pârâtul Caloianu Ioan Marian care au creat un cont fals de Facebook intitulat „Mizerabila Predan” de unde au transmis injurii şi obscenităţi incalificabile. Aşa cum s-a precizat şi pe acest cont fals de Facebook, din care am depus ample extrase la dosarul cauzei, pârâta Niţu Roxana Iuliana a şi depus împotriva mea o plângere penală mincinoasă definitiv clasată, existând în momentul de faţă în lucru un dosar pentru inducerea în eroare a organelor judiciare împotriva mea din partea pârâtei. Acest dosar apare, sub formă de ameninţare, alături de calomnii incredibile la adresa persoanei mele şi pe contul fals de Facebook Mizerabila Predan, aparţinând pârâtei Oancea Elena Roxana de fapt.

Corelaţia dintre fapta ilicită şi prejudiciul moral suferit este una certă, din motive de susţinere a unor obscenităţi şi a pasiunii sale pentru plângeri penale mincinoase, pârâta fiind şi înlocuită din fruntea Şcolii „Mihai Eminescu” din Ghermăneşti. Este incredibil ca o profesoară, la vremea aceea şi directoare de şcoală să se ocupe de aşa ceva şi să susţină aşa ceva efectiv. O profesoară, implicată şi susţinătoare a tot felul de obscenităţi şi de jigniri cu caracter obscen numai un exemplu bun pentru elevi nu putea fi. Cu plângeri penale mincinoase, a cărei victimă a fost şi dna Anca Sandu, fosta directoare a şcolii, pe motive că-i sabota locul, inventând tot felul de obscenităţi despre toată lumea mi se pare incredibil, realmente.

Vă rog să luaţi în considerare aspectul că pârâta Niţu Roxana Iuliana nu a depus întâmpinare, alături de ceilalţi pârâţi sfidând actul de justiţie. Ca atare, vă rog să consideraţi în consecinţă.

Mirela Predan

Va urma

Precizări legate de pârâta Buru (fostă Puzderică) Ioana Alina în cauza 2710/93/2015

comuna snagov buru
BURU (FOSTĂ PUZDERICĂ) IOANA ALINA – Aceasta, în calitate de avocată a pârâţilor Oancea Marian, Oancea Elena Roxana şi Oancea Bogdan, dincolo de redactarea unor calomnii incredibile la adresa persoanei mele, aşa cum rezultă din acţiunile de chemare a mea în judecată, mi-a adresat în faţa instanţei de judecată numeroase jigniri şi replici peiorative cum că aş fi nebună, femeie de moravuri uşoare şi aşa mai departe. Pot proba dacă veţi considera că este utilă şi pertinentă această probă solicitând înregistrări ale şedinţelor de judecată din data de 14 septembrie 2015, precum şi din data de 2 noiembrie 2015. Faptul că până în ziua de astăzi nu a renunţat la jigniri în faţa instanţei de judecată, jigniri reflectate adesea prin corectarea preşedinţilor de şedinţă de judecată (dl. Răzvan Cristian Ilie), atunci când a susţinut împotriva mea două cauze, pierdute, de altfel, dna Adriana Tăşcan de la Judecătoria Buftea, unde se desfăşoară procesul de fond. A intrat în viaţa mea privată pentru a susţine că sunt… nebună, că aş fi comis ilegalităţi, mi-a încălcat un drept incontestabil, acela de a formula plângeri penale împotriva pârâţilor, garantat de Constituţia României, replici tăiate de către mai mulţi preşedinţi ai instanţelor de judecată. De asemenea, am încercat împăcarea şi cu aceasta, prin intermediul pârâtului Puzderică Stelian, pentru a nu mai ajunge în faţa instanţei de judecată. Am înţeles că este avocata părţii adverse, ÎNSĂ ACEST LUCRU NU-I DĂ NICIUN DREPT SĂ MĂ JIGNEASCĂ ÎN FAŢA INSTANŢEI DE JUDECATĂ, SĂ-MI ADRESEZE CALOMNII, SĂ SE POARTE PEIORATIV LA ADRESA MEA, CONSIDERÂNDU-MĂ „NEBUNĂ”. Printr-o astfel de atitudine, pârâta şi-a depăşit cu mult competenţele de simplă susţinere a unor părţi într-un cadru procesual, cuvintele jignitoare, peiorative la adresa mea NEAVÂND NICIO LEGĂTURĂ CU SUSŢINEREA UNEI CAUZE. NU SE POATE SĂ REPREZINŢI CAUZA CUIVA CU INJURII, CU CALOMNII, CU IDEEA CĂ AŞ SUFERI DE SCHIZOFRENIE ŞI CĂ M-AŞ FI ARUNCAT ÎN FAŢA MAŞINII LUI CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU ŞI AŞA MAI DEPARTE. Read the rest of this entry

PRECIZĂRI LEGATE DE PÂRÂTUL PUZDERICĂ STELIAN ÎN PROCESUL MEU DE LA TRIBUNALUL ILFOV CU CALOMNIA

puzderica71

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnata Predan Maria­ Mirela, domiciliată în comuna Snagov, sat Ghermăneşti, str. Răzoare, nr. 3, bl. PR2, sc. 2, etaj 2, ap. 22, judeţ Ilfov, identificată cu CI, seria IF, nr. 178226, eliberat de SPCLEP Snagov la data de 20.02.2008, CNP 2800505410125, prin prezenta depun următoarele:

PRECIZĂRI ÎN CAUZA 2710/93/2015

Aşa cum mi s-a pus în vedere în prezenta cauză, fac precizări în legătură cu încălcările demnităţii mele umane ale fiecărei persoane în parte. Ţin să menţionez că toate aceste calomnii s-au legat de pârâtul Oancea Marian şi mi-au fost adresate în apărarea acestuia. O să încep cu pârâţii care au mai puţine fapte de natură ilicită faţă de propria mea persoană.

PUZDERICĂ STELIAN – În legătură cu Puzderică Stelian, în concret, aşa cum rezultă din înscrisuri print-screen-uri aflate la dosarul cauzei, acesta mi-a încălcat demnitatea umană, aducându-mi jigniri incalificabile, dată fiind şi funcţia de consilier local pe care a deţinut-o până la excluderea din data de 18 august 2016, pe considerente de indisciplină de partid. Astfel, în data de 15 septembrie 2015, de pe contul său de Facebook, aşa cum se află în print-screen la dosarul cauzei, pârâtul Puzderică Stelian îmi adresează următorul comentariu pe contul meu de Facebook, „Mirela Predan”: „SNAGOVENI şi-au dat seama ce fel de „ziaristă” eşti. La Obreja zdreanţo cu tine. La fel de zdreanţă sânt toţi care te plătesc să denigrezi pe alţi. Va veni şi timpul ca lumea să afle cine te susţine financiar”. Acesta este un mesaj menit să adică grave atingeri demnităţii mele umane din următoarele considerente: SE INSINUEAZĂ ÎN LIMBAJ TRIVIAL CĂ AŞ FI NEBUNĂ ŞI CĂ NUMAI OBREJA AR FI DE MINE, ADICĂ OBREGIA, SPITALUL DE NEBUNI. Calomnia că sunt „zdreanţă” este una evidentă. Faptul de a fi plătită de cineva nu era oricum problema pârâtului Puzderică Stelian, însă, în plus, nici nu era aşa, nu mă plătea absolut nimeni, tocmai din cauza contractelor de publicitate stricate de pârâtul Oancea Marian. Greşeala de limbă română evidentă „Snagoveni” în loc de „snagovenii”, limbajul incredibil pentru o persoană cu pretenţii, consilier local, cu pretenţii de viceprimar sigur că şochează şi irită, totodată. Sunt patru fapte de natură ilicită aici, într-un singur text, iar faptul că pârâtul Puzderică Stelian este o persoană cu pretenţii, consilier local, este circumstanţă agravantă. NU i-am adus niciodată jigniri în scris, toate scrierile mele s-au legat de spaţiul public şi anume am făcut investigaţie de presă clară din care a rezultat că deşi fiul său, Puzderică Stelian fusese angajat pe Gospodărie Comunală, societatea Primăriei, nu venea deloc la serviciu, doar îşi primea salariul, a primit numeroase deconturi de benzină şi şi-a angajat nepoata, pe pârâta Buru (fostă Puzderică) Ioana Alina să susţină interese personale şi de familie împotriva mea.

Read the rest of this entry

Raspuns la batjocura de concluzii scrise depuse in procesul meu de familia Oancea

roxana cu marian oancea1DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnata Predan Maria­ Mirela, domiciliată în comuna Snagov, sat Ghermăneşti, str. Răzoare, nr. 3, bl. PR2, sc. 2, etaj 2, ap. 22, judeţ Ilfov, identificată cu CI, seria IF, nr. 178226, eliberat de SPCLEP Snagov la data de 20.02.2008, CNP 2800505410125, prin prezenta depun următoarele:

PRECIZĂRI ÎN CAUZA 2710/93/2015

În primul rând, după ce pârâţii, deşi legal citaţi, nu au depus întâmpinări, în batjocorirea instanţei de judecată, în ziua termenului din data de 01.06.2016, trei dintre pârâţi şi anume Oancea Marian, Oancea Elena Roxana şi Oancea Bogdan depun… concluzii scrise, de trei pagini, de mai multe ori, ceea ce mi se pare o batjocorire a instanţei de judecată practic şi o joacă de-a legea, dar, mai ales, o sfidare la adresa mea de cetăţean, el deţinând funcţia publică, deci nu se merita să se aplece asupra procesului în cauză. Mi se pare un afront efectiv adus egalităţii în faţa legii. Sigur că motivele invocate sunt realmente puerile şi nebazate pe nimic concret. PĂI NU ŞTIU CE RAPORT DE CAUZALITATE MAI MARE POATE SĂ EXISTE ÎNTRE FAPTA ILICITĂ, PREJUDICIU ŞI VINOVĂŢIA CELOR TREI AUTORI, CÂTĂ VREME NU ORIUNDE, CI ÎNTR-O ACŢIUNE ÎN FAŢA INSTANŢEI DE JUDECATĂ DE ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ, ACEŞTIA ADUC TOT FELUL DE ÎNCĂLCĂRI ALE DEMNITĂŢII MELE UMANE, PRETINZÂND O SERIE DE LUCRURI VĂDITE CA FIIND ELUCUBRAŢII DESPRE MINE ŞI ANUME CUM CĂ M-AŞ FI ARUNCAT ÎN FAŢA MAŞINII LUI CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU, DIN PASIUNE SIMILARĂ PRECUM CEA FAŢĂ DE PÂRÂTUL OANCEA MARIAN, CĂ NU AŞ FI LUCRAT NICIODATĂ CA JURNALISTĂ DUPĂ O VIAŢĂ DE MUNCĂ APROAPE, EU DE LA 19 ANI LUCRÂND CA JURNALISTĂ, CĂ AŞ FI BOLNAVĂ DE SCHIZOFRENIE ŞI O SERIE DE ASPECTE ASUMATE PRACTIC ÎNTR-O ACŢIUNE DE CHEMARE A MEA ÎN JUDECATĂ, RELUATE ATÂT CU OCAZIA ORDONANŢEI PREŞEDINŢIALE CÂT ŞI A ACŢIUNII PRINCIPALE, AŞA CUM AM SUBLINIAT LA DOSARUL CAUZEI. Din moment ce au fost asumate prin semnătură şi reprezentare, cum se poate spune că nu ar exista niciun raport de cauzalitate între jignirile aduse, de domeniul evidenţei ca fiind jigniri şi persoanele pârâţilor? Procesul continuă şi în ziua de astăzi, în baza aceloraşi aspecte halucinante de care am fost acuzată, cu încălcarea demnităţii mele umane, deci calomniile la adresa persoanei mele sunt valabile până astăzi. Read the rest of this entry

Completare la cererea de chemare în judecată a dnei Dumitru-Coman Floarea

dumitru-costel14

De asemenea, în data de 13 octombrie 2016, de pe contul de Facebook al soţului „Costel Dumitru”, aşa cum bine se poate observa, mi-a adresat o serie de calomnii, aşa cum rezultă din print-screen-urile alăturate, pretinzând cum că… tot eu aş fi ameninţat-o. În fapt, aşa cum nu cunoşteam, într-o zi, de pe contul Orhidea Mică, pârâta Dumitru (Coman) Floarea s-a plâns cum că ar fi agresat-o o persoană pe nume Mareş Ştefan Daniel şi dorea să vorbesc repede cu avocatul Vizitiu Mihai, o persoană pe care o cunoşteam şi eu, să-l sun, să vorbesc cu el urgent, redactându-i eu plângerea penală cum că ar fi fost agresată pe… considerente politice. Necunoscând despre ce este vorba, eu i-am redactat această plângere, crezând-o pe cuvânt, ca o meserie juridică, date fiind cunoştiinţele mele de natură juridică. M-am întâlnit cu avocatul Vizitiu Mihai, care a venit cu maşina în drum spre Poliţie şi care a preluat această plângere a pârâtei Dumitru (Coman) Floarea. După aceea, aceasta a început să pretindă cum că… ar avea avocatul pretenţii la ea ca femeie, că ar hărţui-o, fapt pe care i l-am semnalat şi dlui Vizitiu Mihai, care s-a închinat, crezând că spun lucrurile astea de la mine, de nebună. Ulterior, am aflat că pârâta, aşa cum singură a recunoscut, avea o altă problemă de împărţit, având datorie la magazinul lui Ioniţă Florică, zis Terteacă, socrul lui Mareş Ştefan Daniel, zis Ciortan, însă pârâta dorea să se pretindă o victimă politică pentru a impresiona şi pentru a obţine astfel bani de la adversarii politici ai acestuia, pe motiv că ar fi fost agresată. NU ESTE PROBLEMA MEA, EU AM SPUS SĂ-ŞI REZOLVE PROBLEMA ÎNTRE EI, NU SĂ MĂ PUNĂ PE MINE SĂ-I REDACTEZ PLÂNGERI PENALE, PENTRU CĂ NU AM NICIO TREABĂ CU ASTA, NU AM FOST LA FAŢA LOCULUI, NU CUNOSC, ÎN CONSECINŢĂ, NU ESTE PROBLEMA MEA SĂ REZOLV PROBLEMELE EI DE… DATORIE, ÎNŢELESE PROST DE ALŢII, EVENTUAL, SĂ O AMENINŢE SAU ÎNJURE PENTRU NEPLATA ACESTOR DATORII. Read the rest of this entry